Acasă / Evenimente / ,,Galeria Vibratiilor Tinere”

,,Galeria Vibratiilor Tinere”

Directorul general al Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni (IEH) va participa la lansarea oficială a expoziţiei de artă contemporană intitulată ,,Galeria Vibratiilor Tinere” organizată de către unul din partenerii IEH, Asociaţia Atheneum din Bucureşti.

Vernisajul  va avea loc joi, 7 noiembrie 2013, iar expoziţia va fi deschisă în perioada 7 noiembrie – 5 decembrie 2013  la Sala ,,Constantin Brancuşi” din cadrul Palatului Parlamentului din Bucureşti.

Evenimentul va fi lansat de prof. dr. Radu George Serafim, care va prezenta şi tematica întregii expoziţii. “Galeria Vibratiilor Tinere” este o manifestare concepută pentru a promova artiştii contemporani români care demonstrează talent şi pasiune în domeniile artelor aplicate şi decorative şi este destinată consumatorilor de artă mari şi mici, dar şi industriilor creative.

Prin prezentarea unor lucrări de artă contemporană, dar şi a unor opere ale secolului XX, expoziţia îşi propune să obţină un culoar spiritual al oglinzilor paralele, definitoriu pentru evoluţia viziunii colective asupra artei contemporane şi a manifestării acesteia.

Prin organizarea unor astfel de evenimente împreună cu partenerii noştri, IEH îşi îndeplineşte obiectivele clare privind păstrarea identităţii etnice, culturale şi lingvistice şi, totodată, promovează cultura şi tinerii artişti români aflaţi la începutul carierei.