Acasă / Resurse media / Comunicate de presă / Zvetlana Preoteasa, directorul general al IEH – prezentă la inaugurarea Centrului Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuţi, Ucraina- 10 mai 2015

Zvetlana Preoteasa, directorul general al IEH – prezentă la inaugurarea Centrului Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuţi, Ucraina- 10 mai 2015

Directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, doamna Zvetlana Preoteasa,  participă în ziua de 10 mai 2015  la  inaugurarea Centrului Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuţi.

Cu acest prilej, doamna Zvetlana Preoteasa , director IEH, va semna un protocol de colaborare între Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuţi.

Manifestările vor debuta cu Parada Portului Popular Românesc la care îşi vor aduce contribuţia artişti amatori și etnici români din oraşul Cernăuţi şi din satele raioanelor Hliboca, Storojineţ, Noua Suliţă şi Herţa, cu populaţie majoritar românească.

Lansarea oficială a Centrului Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuţi, în cadrul căruia vor funcţiona Librăria “Mihai Eminescu”, Cafeneaua “Bucureşti” și Departamentele  “Învăţământ şi Şcoli”, “Cultură şi Literatură” are loc la ora 14,00.

Centrul va fi sfințit de un sobor de preoți, iar la ceremonie vor participa și lideri politici și oameni de cultură din Ucraina, România şi Republica Moldova.

Evenimentul se va incheia cu un spectacol susţinut de interpreţii de muzică populară Ion Paulencu şi Maria Iliuţ din Chişinău, cântăreţii de muzică folk – Maria Gheorghiu din Bucureşti şi Iurie Sadovnic din Chişinău, precum şi de maestrul viorist Nicolae Hacman din Cernăuţi.