Acasă / Resurse media / Comunicate de presă / Vizita directorului general IEH, Zvetlana Preoteasa la şcolile româneşti din Atena şi Aspropyrgos , Grecia -28 noiembrie 2015

Vizita directorului general IEH, Zvetlana Preoteasa la şcolile româneşti din Atena şi Aspropyrgos , Grecia -28 noiembrie 2015

În data de 28 noiembrie, la Atena, doamna Zvetlana Preoteasa, director general IEH s-a întâlnit cu membrii Asociației Femeilor Românce din Grecia, dar și cu părinții copiilor care urmează cursurile de limbă, cultură și civilizație la școala AFRG. Principala temă de discuție a fost necesitatea frecventării de către copiii români din Grecia a cursurilor şcolii de limbă, cultură și civilizaţie.
Delegația IEH s-a deplasat apoi în orașul Aspropyrgos unde a avut loc serbarea cu ocazia Zilei Naționale a României susţinută de către copiii de la școala românească din această localitate. La eveniment a fost prezent viceprimarul oraşului Aspropyrgos, Filis Gregorios împreună cu consilieri ai Consiliului Local.
Cu această ocazie, doamna Zvetlana Preoteasa, director general IEH a prezentat mesajul ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, domnul Dan Stoenescu, cu prilejul Zilei Naționale a României și, totodată, a mulțumit autorităţilor locale pentru sprijinul acordat comunităţii românești din Aspropyrgos.
Marţi, 1 decembrie 2015, doamna Zvetlana Preoteasa, director general IEH a fost invitată să participe la o întâlnire cu consilierii locali şi cu primarul din Aspropyrgos.