Acasă / Proiecte / Sărbătorirea Zilei României în regiunea Transcarpatia

Sărbătorirea Zilei României în regiunea Transcarpatia

Directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH) a participat duminică, 24 noiembrie 2013, la sărbătorirea Zilei României în regiunea Transcarpatia, Ucraina.

Evenimentele au debutat cu o slujbă organizată în cadrul bisericii ortodoxe din Apşa de Mijloc. Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului a susţinut un concert de colinde, cântece bisericeşti şi psalmi, La slujbă au luat parte reprezentanţi ai statului român: Zvetlana Preoteasa, director general al IEH, Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuţi.

 

După – amiază, în faţa statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Slatina, Transcarpatia, a avut loc un moment comemorativ în cadrul căruia s-a depus o coroană de flori.

 

Acţiunile au continuat în Slatina cu un spectacol în deschiderea căruia Imnul de stat al României a fost intonat de Grupul Armonia care a sosit din România cu sprijinul IEH. În cadrul acestui spectacol corul a interpretat muzică patriotică. Corala Armonia,  cel mai bun cor bărbătesc din lume format din 27 de membri, majoritatea diaconi, preoţi, absolvenţi sau studenţi de Teologie din Constanţa, a câştigat Olimpiada Corală Mondială, desfăşurată la Cincinnati – Ohio, în Statele Unite ale Americii şi alte 3 premii în cadrul Campionatul European al Corurilor, desfăşurat anul acesta la Graz, Austria.

 

Directorul general al IEH a transmis mesajul ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, cu ocazia Zilei României. De asemenea, Zvetlana Preoteasa a donat reviste didactice tuturor copiilor prezenţi la eveniment.