Acasă / Resurse media / Comunicate de presă / Sărbătoarea primăverii „Mărțișorul” de la Cernăuți, moment de trăire românească

Sărbătoarea primăverii „Mărțișorul” de la Cernăuți, moment de trăire românească

La Cernăuți a avut loc în data de 4 martie cea de-a XXIII-a ediție a Sărbătorii primăverii „Mărțișorul”.

Artiști consacrați, dar și copii și tineri din Țară, Republica Moldova și din nordul Bucovinei (Ucraina) au urcat pe scena Centrului Regional „Tineretul Bucovinei” și au oferit spectatorilor un adevărat regal de muzică și dansuri autentice românești.

În deschidere, domnul Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți i-a mulțumit domnului director general al IEH, Nicolae Brînzea pentru implicarea în menținerea și promovarea culturii, tradiției și valorilor românești în Bucovina.

Evenimentul, dedicat Centenarului Marii Uniri, a fost organizat de Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi și susținut de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Proiectul, care a avut drept obiectiv promovarea identității naționale și a valorilor culturale comune Țării și nordului Bucovinei (Ucraina), a adus în atenție și importanța mărțișorului românesc.

Mărţişorul reprezintă reper însemnat al spiritualităţii româneşti, oferind, an de an, prilejul de a marca şi sărbători o tradiţie străveche, foarte îndrăgită. Prin evenimentul de astăzi reafirmăm valoarea de patrimoniu a sărbătorii Mărţişorului, care la finalul anului 2017 a fost inclus în lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanității, dosar comun al României, Republicii Moldova, Macedoniei și Bulgariei.a transmis în mesajul său domnul Nicolae Brînzea, director general IEH.

Proiectul se înscrie în Programul Strategic – Spațiul Cultural Românesc Comun – Centenar Marea Unire 1918 – 2018 al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2018.