Acasă / Proiecte / Prima bibliotecă de carte românească deschisă din Valea Timocului

Prima bibliotecă de carte românească deschisă din Valea Timocului

Prima dintre acţiunile IEH a fost deschiderea oficială a primei biblioteci de carte românească din cadrul comunităţiilor istorice de români, care a avut loc joi, 17 octombrie 2013, în oraşul Zajecar din Serbia.

Proiectul  este derulat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Romanii de Pretutindeni (IEH), cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Romanii de Pretutindeni. Programul se desfăşoară in parteneriat cu Asociaţia Unlimited Connections şi va funcţiona în Casa de Cultură Românească din Zajecar.

 

În cadrul festivităţii de lansare au participat  oficiali români printre care se numără:  Zvetlana Preoteasa, directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Romanii de Pretutindeni,  Nicolae Brînzea, director executiv IEH, Iulian Niţu, consulul român la Zajecar, senatorul Viorel Badea şi părintele protopop de Dacia Ripensis, Boian Alexandrovici. De asemenea, la eveniment au participat peste 150 de persoane, reprezentanţi ai organizaţiilor românilor din Serbia, printre care se numără şi copiii care participă la actvităţile educative extracurriculare în limba română desfăşurate în regim de weekend, sub îndrumarea profesorilor formatori şi metodişti din România. Evenimentul s-a încheiat cu o reprezentaţie artistică a doi tineri studenţi basarabeni, bursieri ai statului român, dar şi cu un moment artistic realizat de un ansamblu folcloric al unei asociaţii româneşti din Valea Timocului.

 

Zvetlana Preoteasa a dat citire mesajului transmis românilor timoceni de către Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, în care acesta reiterează faptul că România îi va sprijini în continuare pe românii din Serbia. De asemenea, aceasta a declarant: “Instituţiile şi persoanele implicate în astfel de proiecte nu fac altceva decât să participe la creşterea unei tinere generaţii de români în Valea Timocului, prin oferirea posibilităţii educaţiei în limba română. Institutul nostru şi-a propus să deschidă astfel de biblioteci şi în alte comunităţi româneşti din jurul României.” Biblioteca din Zajecar are aproximativ 1.000 de cărţi în limba romană, care vor fi utile atât copiilor de grădiniţă, cât şi elevilor de şcoală şi liceu.