Acasă / Resurse media / Comunicate de presă / Mii de români au sărbătorit Centenarul Marii Uniri la Roma

Mii de români au sărbătorit Centenarul Marii Uniri la Roma

Mii de români din capitala Italiei au fost prezenți la cea de-a VIII-a ediție a evenimentului Expo România-Italia. Sala Teatrului Atlantico din Roma a devenit neîncăpătoare pentru românii veniți să sărbătorească Centenarul Marii Uniri. Timp de 3 zile, în perioada 4-6 mai, vizitatorii Expo România-Italia au avut parte de un maraton al filmului românesc, dar și de spectacole de muzică, obiceiuri, tradiții populare și poezie, dedicate Centenarului Marii Uniri și organizate de Institutul ,,Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Asociația Românilor din Italia. Pe scenă au urcat artiști consacrați din România, precum: Aurelian Temișan, Dinu Iancu Sălăjanu, Ilie Caraș, Elisabeta Turcu și Nicolae Botgros alături de taraful său.

Cu acest prilej, a fost lansat și în Italia proiectul IEH Te caută o carte”. Cărțile donate de elevii bucureșteni au ajuns la copiii români din afara granițelor țării.

În cuvântul de deschidere, doamna ministru pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero a mulțumit Institutului „Euxodiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru implicarea în acest proiect și a prezentat inițativele pe care MRP le are în desfășurare pe parcursul acestui an, îndeosebi proiectele prilejuite de aniversarea Centenarului Marii Uniri.

Le mulțumesc asociațiilor românești, reprezentanților mass-media în limba română și reprezentanților cultelor pentru eforturile pe care le fac pentru a păstra unitatea de tradiție, limbă și spiritualitate a românilor din Roma, dar și din restul Italiei. I-am asigurat, în discuțiile pe care le-am avut, că au în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni un partener pe care pot conta pentru sprijin în evenimentele și proiectele pe care le derulează.a precizat doamna ministru pentru Românii de Pretutindeni, Natalia- Elena Intotero.

Îi mulțumesc doamnei ministru Natalia-Elena Intotero pentru sprijinul acordat Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, domnului Eugen Terteleac pentru organizarea celei de-a VIII-a ediții a evenimentului Expo România- Italia și autorităților locale din Roma, care susțin identitatea românească și, nu în ultimul rând, mulțumesc românilor din Italia care poartă cu ei dorul și dragostea de țară.” a declarat domnul Nicolae Brînzea, director general adjunct al IEH.

În cadrul Expo România-Italia au avut loc înfrățiri între localități din România și Italia, au fost prezentate serviciile destinate celor care vor să se întoarcă acasă și au fost promovate economiile locale din România la nivel internațional.

Proiectul se încadrează în Programul Strategic – Spațiul Cultural Comun Românesc, Centenar Marea Unire 1918-2018 al Institutului „Euxodiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pe anul 2018.

Parteneri media: TVR Internațional, Dacia TV, Gazeta Românească.