Acasă / Fără categorie / IEH a primit diploma de onoare din partea Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina

IEH a primit diploma de onoare din partea Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina

Participanții la cursurile de perfecționare pentru profesorii care predau limbă, cultură și spiritualitate românească în zona Cernăuți, Ucraina au transmis Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni mesajele lor de mulțumire. Stagiul de pregătire a avut loc la Suceava în perioada 24 – 30 iulie 2017 și a fost organizat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Transgaz.

“Se spune că profesorii se pot asemăna cu o fântână cu apă cristalină, care îşi murmură izvoarele din trecut şi care îşi moaie pana în zona strălucită a Luceafărului şi care seamănă în sufletele copiilor bunătate, înţelepciune, preţuire, respect, omenie , dragoste de tot ce ne înconjoară. Aşa sunteţi şi dumneavoastră, cei care ne-aţi transformat aceste zile în poveste într-un vis frumos şi de neuitat. Aţi semănat în sufletele noastre tot ce poate fi mai frumos, ce poate să îl facă pe om fericit“, a declarat profesoara Ludmila Rotaru, participantă la cursurile de perfecţionare pentru profesorii care predau limbă, cultură și spiritualitate românească în zona Cernăuți, Ucraina.

“Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru noi. Ne-aţi fost ca nişte îngeri păzitori, care ne-au calăuzit într-o lume miraculoasă“ au fost cuvintele doamnei Tamara Rurac, profesor de limba romană din raionul Noua Suliţă, Cernăuţi.

Maria Leagu, profesor de limba română la Şcoala din Ostriţa, regiunea Cernăuţi a mulţumit Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru posibilitatea de a participa la astfel de cursuri: “Vă aducem cuvinte de mulţumire tuturor pentru munca imensă pe care aţi depus-o pentru noi şi vă dorim sănătate, prosperitate, fericire şi bucurie“

“Consider că este un dar Dumnezeiesc faptul că m-am aflat în Romania, că m-am numărat, timp de o săptămână, printre cei care au participat la Suceava la cursurile de perfecţionare“ a afirmat Angela Tihu, profesor de limba şi literatura romană la Şcoala Tărăsăuţi, Cernăuţi.

Doamna Lilia Govornean, președinta Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina a decernat Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni o diplomă de onoare „pentru promovarea valorilor morale și spirituale, tradițiilor și obiceiurilor neamului