Acasă / Fără categorie / Fila lunii mai a „Calendarului IEH 2017” al personalităților românești care au marcat evenimentul unității neamului din 1918

Fila lunii mai a „Calendarului IEH 2017” al personalităților românești care au marcat evenimentul unității neamului din 1918

Calendarul IEH 2017 este dedicat precentenarului Marii Uniri și face un arc peste timp scoțând în evidență personalități care au marcat evenimentul unității neamului din 1918.
Fila lunii mai 2017 a calendarului Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni este dedicată lui Ion Constantin Inculeț și Pantelimon Halippa.
Ion Constantin Inculeț s-a născut la data de 5 aprilie 1884, în Lăpușna, Basarabia și a decedat pe 18 noiembrie 1940 la București. Inculeț a fost ales președinte al Sfatului Țării în noiembrie 1917, iar din decembrie 1917 până în martie 1918 a fost președinte al Republicii Democratice Moldovenești. După unirea Basarabiei cu România, a devenit membru al Partidului Național Liberal (1923) și a deținut mai multe portofolii ministeriale.
Pantelimon Halippa s-a născut la data de 1 august 1883, la Cubolta, ținutul Soroca, Basarabia și a decedat pe 30 aprilie 1979 la București. Halippa a fost un om politic român basarabean care în 1917 a fost vicepreşedinte, iar în 1918 preşedinte al Sfatului Ţării. După unirea Basarabiei cu România, a făcut parte, ca membru al Partidului Țărănesc, din mai multe guverne ale perioadei interbelice. În urma ocupării Basarabiei de către URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a militat pentru revenirea provinciei între granițele României.