Acasă / Proiecte / Fila lunii decembrie a „Calendarului IEH 2017” al personalităților românești care au marcat evenimentul unității neamului din 1918

Fila lunii decembrie a „Calendarului IEH 2017” al personalităților românești care au marcat evenimentul unității neamului din 1918

Calendarul IEH 2017 este dedicat precentenarului Marii Uniri și face un arc peste timp scoțând în evidență personalități care au marcat evenimentul unității neamului din 1918.

Fila lunii decembrie 2017 a calendarului Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni este dedicată lui Vasile Goldiș și lui Iuliu Hossu.

Vasile Goldiș  s-a născut pe 12 noiembrie 1862, în satul Mocirla, azi Vasile Goldiș, județul Arad și a decedat la Arad pe 10 februarie 1934.

Om politic ardelean, Vasile Goldiş a jucat un rol însemnat în lupta pentru unitatea politică şi teritorială a poporului român. În 1918 a redactat textul Rezoluției privind unirea Transilvaniei cu România. Între decembrie 1918 şi aprilie 1920 a făcut parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, ca ministru al Instrucțiunii Publice. În perioada interbelică a fost ministru al Cultelor și Artelor (1926-1927), iar pe plan cultural a fost președinte al ASTREI (1923-1932).

Iuliu Hossu s-a născut pe 30 ianuarie 1885, în Milaș, comitatul Cluj și a decedat la București pe 28 mai 1970.

A fost episcop al Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla din 1917 până în 1970. La 1 decembrie 1918 a citit Proclamaţia de unire a Transilvaniei cu Regatul României, în faţa mulţimii adunate la Marea Adunare Naţională din Alba-Iulia.