Acasă / Resurse media / Comunicate de presă / Deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii „Diaspora Estival”, program organizat de către MAE – DPRRP şi destinat românilor de pretutindeni

Deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii „Diaspora Estival”, program organizat de către MAE – DPRRP şi destinat românilor de pretutindeni

Deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a Programului „Diaspora Estival” a avut loc luni, 18 august 2015, la Eforie Nord, judeţul Constanţa. Programul este organizat de către Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni şi se derulează în perioada 17 – 24 august.

La festivitatea de deschidere au participat Prim – ministrul României, Victor Ponta, şi  preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

De asemenea, au fost prezenţi ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Cosmin Costoiu, precum şi consilierul de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru, Corneliu Vişoianu.

Alături de cei aproape 200 de reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din 20 de state, la eveniment s-au aflat Dumitru-Bujor Marcel, preşedintele Comisiei Românilor de Pretutindeni din Senat, Mihai Aurelian, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputaţilor, experţi guvernamentali şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Prim – ministrul Victor Ponta a reafirmat preocuparea permanentă a Guvernului României în a susţine comunităţile româneşti din statele vecine, amintind recentele întâlniri pe care le-a avut cu acestea. A subliniat nevoia promovării imaginii pozitive a României şi românilor în lume, dar şi necesitatea consolidării legăturilor cu comunităţile româneşti din Europa. A invitat aceste comunităţi să depăşească diferenţele de opinie artificiale şi să identifice scopurile comune şi importante, pentru a construi proiectele de care românii de peste hotare au, cu adevărat, nevoie.

La rândul său, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a salutat interesul manifestat de comunităţile româneşti de peste hotare pentru programul „Diaspora Estival” şi a menţionat eforturile autorităţilor pentru păstrarea şi afirmarea identităţii românilor, oriunde s-ar afla aceştia în lume.  „A fi român nu este o fatalitate, ci este un motiv de mândrie. Însă este nevoie ca această mândrie să devină evidentă,  este nevoie ca fiecare dintre noi să participe la această construcţie în folosul comun…Aşa cum am discutat cu mulţi dintre voi, atunci când ne-am întâlnit, trebuie să vă uniţi şi să căutaţi să aveţi o singură voce. Congresul Românilor de Pretutindeni, pe care îl vom organiza la finalul acestui an, oferă ocazia perfectă în acest sens… Voi îi veţi alege pe cei care vor veni la Congres”, a  afirmat ministrul delegat Bogdan Stanoevici.

Programul primei zile a evenimentului organizat de MAE – DPRRP a continuat cu o dezbatere pe tema dinamizării şi coeziunii mediului asociativ, ca  factori de integrare socială şi economică.  Dezbaterea a fost urmată de prima şedinţă a atelierului de formare pentru management de proiect şi accesare a fondurilor europene şi transfrontaliere,  o noutate a ediţiei 2014 a „Diaspora Estival”.

Ca şi la ediția precedentă, dezbaterile zilnice vor urmări dezvoltarea dialogului între reprezentanții autorităților publice din România şi mediul asociativ de peste hotare, în vederea cunoaşterii atât a necesităților reale şi imediate ale acestora, cât şi a legislației statului în care aceştia îşi au domiciliul sau reşedința, cu scopul încheierii unor relații parteneriale pe baza cărora să poată fi dezvoltate proiecte sau acțiuni destinate tuturor românilor.