Acasă / Resurse media / Comunicate de presă / Cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească pentru etnicii români din regiunea Vidin, Bulgaria- proiect IEH

Cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească pentru etnicii români din regiunea Vidin, Bulgaria- proiect IEH

În perioada aprilie – decembrie 2016, Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi”  pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Asociaţia “Ave” Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria, organizează cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească în Vidin si Kosava,  în colaborare cu profesorii acreditaţi din regiune.

Proiectul îşi propune cultivarea limbii române în forma ei standard, elevii păstrând astfel  legătura cu limba, istoria şi cultura românească. De asemenea, frecventarea cursurilor ar putea fi folositoare celor care, în timp, vor intenţiona să studieze în România.

În egală măsură, se urmăreşte promovarea valorilor culturale româneşti, dorindu-se crearea unei punţi culturale între românii din ţară şi cei din comunităţile istorice.

Evenimentele şi acţiunile din cadrul proiectului sunt organizate conform  misiunii şi obiectivelor IEH, răspunzând politicilor şi nevoilor europene şi naţionale de construcţie a unei generaţii europene educate ca fiind esenţială pentru o dezvoltare durabilă pe termen lung.

Românii din Bulgaria nu sunt recunoscuţi ca minoritate naţională, ci doar ca grup etnic, neavând astfel dreptul la educaţie în limba lor în şcoli de stat.