Acasă / Evenimente / Basmul românesc – finalul poveștii concepute de copii pentru copii

Basmul românesc – finalul poveștii concepute de copii pentru copii

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni,
instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de
Pretutindeni, a încheiat cea de-a doua ediție a proiectului „Basm
românesc”.

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni a
relansat acest proiect cu scopul ca, pe durata unui an, să stimuleze
elevii români de pretutindeni să conceapă împreună un basm, argument al
unității lor identitare, indiferent de locul în care trăiesc.

Fiind o poveste scrisă de multe mânuţe talentate, fiecare școală a
adăugat un paragraf, pentru ca forma finală să prindă contur într-o
ediție finalizată la sfârşitul anului 2018.

Scolile participante în acest proiect, pe care le felicităm și cărora le mulțumim, sunt: Asociația Proiect Pro Europa din Suceava, Școala de Limba Română, Cultură și Civilizație Atena,Asociația Interculturale Româno-Elenă DACIA din Atena, Școala Arthis
pentru copiii români din Belgia, Asociația Arthis Bruxelles, Școlile
LCCR  din Toscana, Școlile LCCR  Bruxelles, Școala în limba română
"Elena Rosetti-Cuza" din Atena, Asociația Femeilor Românce din GRECIA,
Școala de limbã si culturã română din München, Asociația SGRIM e.V,
GERMANIA, Școlile LCCR Puglia, Italia, Școala CEIP Santa
Agueda,Benicasim, Castellón, SPANIA ( LCCR), Școlile LCCR Lombardia,
Italia, Școlile LCCR Siracusa Italia, Școlile LCCR  Piemonte, Italia,
Școala Populară de Artă și Civilizație românească "Ciprian Porumbescu"
din Cernăuți, Centrul Bucovinean de  Artă Cernăuţi, UCRAINA, Școlile
LCCR Tomelloso, Spania, . Școala LCCR San Pedro del Pinatar, Regiunea
Murcia,Spania, Școala LCCR Villarrobledo,Spania, Asociaţia Şcoala Română
din Paris, Institutul Limbii Române Italia, Şcoala Românească Europa
Nova din Bruxelles, Şcoala Nr. 117- Bucureşti.
 

Finalul Basmului românesc a fost conceput de elevii clasei a III-E de la
Şcoala Nr. 117 din Bucureşti, coordonaţi de către doamna profesor
Ecaterina Dumitrescu.

 

”….auzind cele întâmplate lebadă ştia că trebuie să ajungă cu porumbiţa la castelul unde se afla Transilvania. Aici o găsiră pe prinţesă singură şi trista. I-au povestit cele două înaripate toate păţaniile lui Histor în încercările lui de a le găsi pe cele trei surori.

  • – Dacă puterea de a o învinge pe Tirania stă în unirea mea şi a surorilor mele, atunci să ne întâlnim toate. Turnul cel Negru nu este foarte departe de aici.
  • – Porumbiţo,spuse labăda, mergi şi dă de veste  lui Histor să le aducă pe Valahia şi Moldova pentru a merge împreună să căutăm cufărul.

Lebăda rămase cu Transilvania şi începură să vorbească:

– Dar tu cum de poţi vorbi graiul oamenilor?

– Pentru că sunt o lebădă fermecată. Tirania m-a vrăjit pe mine si pe fraţii mei pentru a se răzbuna pe mama. Eu sunt băiatul Sfintei Miercuri.

– Atunci tu eşti salvarea! Pentru a putea rupe vraja prin care Tirania a adormit toţi oamenii din regat avem nevoie de o picătură de sânge a unei alte persoane care a fost vrăjită de ea. Înainte de a mă închide vrăjitoarea în castel şi de a adormi toţi oamenii aveam doi prieteni foarte buni: un băiat care era pescar şi un delfin. Într-una din plimbările pe apă am salvat de la moarte un peşte, iar acesta mi-a dăruit un solzişor de aur. Delfinul  mi-a spus că acel solzişor mă va ajuta dacă vreodata voi fi sub efectul unei vrăji. Sângele tău şi solzişorul meu reprezintă salvarea oamenilor adormiţi.

  • – Păi să dezlegăm vraja şi cu siguranţă oamenii vor veni alături de noi să ne ajute să ajungem la Turnul cel Negru.

 

Lebăda ridică o aripă şi Transilvania, cu lacrimi în ochi, o crestă puţin cu un cuţit, cât să ia o picătură de sânge. Pe loc se prefăcu lebăda într-un voinic frumos, datorită lacrimilor sincere ale Transilvaniei.

Aceasta îl rugă să se strecoare până la fântâna din curtea castelului şi să arunce solzişorul şi sângele în ea. Băiatul plecă pe coridoarele ferite din castel, aşa cum îl învăţase prinţesa. Imediat ce aruncă în fântână fiola cu sânge şi solzişorul văzu cum oamenii încep să se trezească.

 – Cine ne-a salvat? Cine ne-a salvat? se auzeau vocile oamenilor fericiţi.

Transilvania îşi făcu atunci curaj şi ieşi la fereastră pentru a le spune ce s-a întâmplat, cum au fost adormiţi de vraja Tiraniei de atâţia ani, pentru a nu i se împotrivi nimeni.

Să mergem cu toţii la Turnul cel Negru! O vom învinge pe Tirania!

Împreună vom reuşi! În unire stă puterea! spuse Transilvania cu toată încrederea. Şi astfel au plecat cu toţii spre tărâmul unde locuia vrăjitoarea.

În acest timp se aflau deja pe drum Histor, împăratul, Sfânta Miercuri, Modova , Valahia, ceilalţi doi băieţi ai Sfintei Miercuri şi porumbiţa. Se întalniră cu Transilvania şi băiatul cel mare al Sfintei Miercuri la marginea pădurii din spatele Turnului cel Negru. Revederea a fost plină de emoţii. Impăratul îşi vedea fetele după atâta timp, iar Sfânta Miercuri îşi recuperase voinicii. După ce s-au îmbraţişat cu lacrimi în ochi au început să facă planuri.

Histor îşi aminti vorbele Fluturelui Curcubeu, care spunea că toată puterea cavalerului cu semiluna în frunte va scădea dacă una din cele trei fete ale împăratului îi va lega ochii cu brâul galben. Valahia, curajoasă, spuse că ea se va ocupa de această treabă.

Toţi oamenii, conduşi de împărat şi de Sfânta Miercuri au plecat spre porţile Turnului Negru, pentru a-i distrage atenţia Tiraniei. Aceasta, când i-a văzu, pe loc s-a înfuriat. Nu înţelegea cum de fusese ruptă vraja ei si toţi se treziseră.

În Turn s-au strecurat cu grijă fetele împăratului, băieţii Sfintei Miercuri şi Histor, fiind conduşi de porumbiţa cea albă, care cunoştea cel mai bine ţinutul Tiraniei.

În timp ce toate forţele Binelui se luptau în curtea castelului cu dihăniile Tiraniei aceştia au reuşit să găsească odaia în care era ascuns cufărul. Histor l-a provocat la luptă pe cavalerul cu semiluna în frunte, dar până să scoată spada, Valahia a fost mai iute şi din spate l-a legat la ochi cu brâul cel galben. Imediat cavalerul rămase fără puteri şi se prăbuşi la pământ.

Atunci, cele trei fete au înfăşurat cufărul în cele trei brâuri, şi-au unit mâinile şi au rostit împreună descântecul cosaşului:

„Ape tulburii
Gânduri grele,
Pâraie-n volburii
Prăpastii rele:
Toate pieriți!
Voi fete frumoase,
Prințese gingașe,
Veniți și vă uniți
Tirania să biruiți!

Piară dușmanii din Țară

Să fim împreună ca odinioară!”

Dintr-o dată cufărul se transformă în scrum, la fel ca toate creaturile vrăjitoarei, iar din turn se auzea cum Tirania urla de durere, iar glasul ei era din ce în ce mai stins, semn că, în sfârşit, aceasta a fost învinsă.

Cerul s-a luminat pe loc şi natura din regatul sumbru al vrăjitoarei a revenit la viaţă, aşa cum fusese odată. În toiul acestei bucurii, nu mică le fu mirarea să-şi dea seama că cele trei fete ale împăratului s-au îndrăgostit de cei trei voinici ai Sfintei Miercuri. Zilele ce au urmat au fost minunate, iar împăratului i-ar fi plăcut să vadă şi împărăteasa aceste momente. Au urmat trei nunţi frumoase, iar fetele trăiesc şi astăzi în acelaşi palat, împreună cu tatal lor.

Toată lumea era mulţumită şi împăratul fericit, văzând că cele trei fiice frumoase şi curajoase ale sale au dovedit că unite pot învinge Răul.

„Şi încălicai p-o şa, şi v-am spus povestea aşa.

Şi încălicai p-o lingură scurtă, să trăiască cine ascultă.
Şi mai încălicai p-un fus, să trăiască şi cine a spus.”